Cutia neagră a Pandorei

Cutia aşezată strategic cu faţa neagră înspre pat încă prezintă mistere pentru mine. Pe lângă faptul că nu înţeleg pe deplin cum funcţionează, îmi pun adesea întrebări asupra ei. Oare mă face un dobitoc cu fiecare oră petrecută în faţa ei, sau pur şi simplu, îmi oferă informaţii folositoare? Mă lipseşte de creativitate sau mă distrează ori de câte ori îmi fac timp să o bag în seamă? Unde mai pui că îşi schimbă formele constant, ocupând spaţiu din ce în cel mai mult în sufrageriile oamenilor; prostia emanată însă e aceeaşi, sau se măreşte direct proporţional cu dimensiunile cutiei.

E limpede că are atât puncte tari, cât şi slăbiciuni. Rămâne ca eu să îmi selectez grijuliu grila de interes. Dacă însă îmi lipseşte discernământul, vai de mine! Ochii îmi sunt asaltaţi de zeci de trupuri firave şi despuiate, în aşa fel încât dacă mă duc cu gândul la un vânt mai puternic, mă pufneşte râsul la imaginea lor dezechilibrându-se constant. Aşa slabe cum sunt, ele nu contenesc în a mă surprinde: văd mai mult decât ar trebui şi nu, nu e din vina ochelarilor  nou-nouţi, ci chiar se depăşesc anumite limite; sau poate că nu, în concepţia duduilor veşnic dezgolite.

Mă trezesc de multe ori că mă uit în gol prin pereţii cutiei şi asist impasibil şi plictisit, abia abţinându-mă să nu adorm: nu înţeleg schimburile de replici, jocurile şi manevrele ălora importanţi “de sus”. Aş spune că nu mă interesează, dar cum ştiu că trebuie să afişez măcar un strop de sensibilitate şi patriotism faţă de prezentul şi viitorul ţării mele, mă fac că înţeleg şi mă abţin de la alte afirmaţii.

Incă nu m-am decis dacă e bun sau rău pe lângă casa omului. Poate că dacă îl dresez bine, se va purta întocmai ca un  animal de casă. Se va gudura pe lângă mine cu nenumăratele sale puncte de atracţie şi poate că mă va mulţumi. Pe de altă parte, mă poate muşca puternic cu    prost-gustul şi incultura blocate parcă între cele patru laturi ale sale; iar când muşcătura e adâncă, strâng din dinţi şi nu-l mai bag în seamă pentru o lungă perioadă. Merită!

Prin asta am stabilit deja că balanţa înclină spre partea negativă. Pe cine ajută asta? Până nu-şi dă seama fiecare dintre noi ce e rău şi ce e bun, situaţia nu se va schimba prea curând. Nici nu ar avea cum, de vreme ce stăm lipiţi de ecranul hipnotizant şi nu reacţionăm la noroiul şi murdăria ce ne “clătesc” ochii. Căci unde s-a mai auzit de mămăligă care să explodeze?

Advertisements

One Comment Add yours

  1. Admirator says:

    Foarte ingenios scrii, imi place :).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s