Sânge de viking

La mare nu înseamnă neapărat şi soare. Cel puţin nu în Norvegia. Nu la Marea Nordului şi nu la sfârşit de noiembrie. M-am nimerit zilele astea pe malul mării  în mijlocul unui ger pe care încă nu îl cunoscusem aici în Norvegia. L-am simţit acum. Şi eu şi oscioarele mele. Şi toate adâncurile mele. Noroc că am un sistem imunitar greu coruptibil şi nu a cedat aşa uşor la muşcătura gerului. Mă pot lăuda fără probleme că încă nu am răcit pe tărâmurile norvegiene.

DSC_4367N-am ajuns complet întâmplător la început de iarnă la mare. Şi nici nu am rămas pe mal doar cât să îmi fac o poză de pus la profil pe Facebook (deh, trebuie, ca să se vadă ce tare-s eu). Am venit însă cu o mână de prieteni, însoţiţi la rândul lor de alţi patru tovarăşi: plăcile lor de surf. Una roşie cu dungi. Alta roz cu imprimeu de leopard.

DSC_4651Haha, îmi plac gusturile tipului. La roz mă refer. De leopard /tigru/panteră/altă felină cu model m-au făcut pipiţele care le poartă în prostie să mă satur. Celelalte două plăci nu mi-au captat atenţia cu nici un model ieşit din comun. Orice firmă ar fi fost şi ce culori le-ar fi acoperit, tot m-au fascinat din prima. Abia aşteptam să le văd în acţiune.

DSC_4137Când am ajuns ploua încet. Mi-am zis că tipii sunt ţăcăniţi dar nu mi-am rostit gândurile cu voce tare. De ce ţăcăniţi? Unu, doi şi trei la mână, ger de îţi vine să strigi, ploaie măruntă şi enervantă şi apă mai rece decât în orice închipuire de-a mea. O secundă şi un deget mi-au trebuit să o testez şi mi-a fost de ajuns. Mi-am zis că mai mult  de atât nu pot suporta, ce naiba, mie nu îmi curge sânge de viking prin vene. Patru la mână, costumele lor de surferi nu îmi inspirau încredere şi mă uitam cum au renunţat cu uşurinţă la hainele călduroase în favoarea materialului strâns lipit de corp. Ha, ce glumă, mi-am zis, să îi vezi ce repede ies afară din apă, că doar cât pot să suporte frigul?

Eu stăteam bine mersi pe mal, cufundată în vreo două perechi de ciorapi, un blug, plus o pereche de pantaloni largi şi impermeabili de-ai unuia din tipi, care m-a văzut probabil pricăjită, a zis să îmi facă un bine. Un mulţumesc mare cu ocazia asta. O helancă, un pulover, un hanorac şi o geacă impermeabilă (tot dăruită cu dragă inimă, încă un mulţumesc). Celui care mi-a dat geaca i s-o fi făcut şi lui milă de gecuţa mea de fată inconştientă, care a venit să înfrunte gerul, spune ea, cu haine groase. Dar nu. Dacă vrei să înveţi ce-s alea haine groase, de la norvegieni înveţi. Mai adăugăm o bentiţă groasă împletită şi două glugi, bocanci şi mănuşi. Cu astea toate înşirate am explicat de ce stăteam bine mersi pe mal, la căldurică (cel puţin pentru prima oră).

DSC_4291Îi priveam cum se urcă pe valuri şi cum le fentează cu uşurinţă, ca şi cum ar face surf de când au fost aduşi pe lume. Le-am făcut vreo 600 de poze. Nu m-am plictisit nici o secundă. Nici când a ajuns acasă nu m-am plictisit. Am trecut prin poze cu mâinile în cap şi cu un scrâşnet constant între dinţi. Nici nu îmi dădusem seama când am făcut atâtea fotografii. Ce ţi-e şi cu aparatele astea digitale, te pune ăl împieliţat să faci poze până uiţi de tine. Unde e frumuseţea filmelor developate acum câţiva ani?

DSC_4521Revenim în prezent. Mi-am încercat puţinul talent în a ţine aparatul în mână vreo patru ore. Timp în care nu îmi dădeam seama cum pot să stea atât de mult tipii în drăcia aia de apă îngheţată. Mă gândeam la fiecare zece minute că poate se plictisesc, dacă frig nu le e. Dar ca şi mine, nici vorbă de plictiseală. Atunci m-am gândit că poate obosesc. Nici vorbă. Două ore neîntrerupte şi-au văzut de joaca lor în apă, cu plăcile legate de picior cu o sfoară lungă. Ca să nu fugă după ele prin mare, are sens, logic. Că eu prima dată nu ştiam de ce spânzură fiecare câte un fir de placă.

DSC_4695Au luat o pauză scurtă, cât să se drege cu o gură de apă şi un sandviş. S-au întors în scurt timp însă la joaca lor de oameni mari, lăsându-mă din nou cu gândurile mele. Când mai prindeam vreo poză interesantă strigam de pe stânca înaltă pe care mă plasasem, ca să mă audă şi să le dau de înţeles că da, frăţiorul meu, ţi-a ieşit schema şi am şi prins-o pe cameră.

La sfârşitul întregului lor antrenament m-au lămurit şi pe mine care şi cum e treaba cu suportatul apei reci. Asta ca să nu mă mai gândesc atât de mult şi chiar să cred abureala cu sângele de viking, de care sunt şi ei sătui aşa cum eu fac alergie la Dracula. Toată şmecheria este că la început suportă puţin răceala apei, până le intră în costum, după care o încălzesc făcând mişcare şi ajunge astfel la temperatura corpului. Inocenta de mine. Normal că ştiam că trebuie să fie vreo explicaţie plauzibilă, dar a durat puţin până să o aflu.

Tot la final m-au învăţat cum să spun “val” în norvegiană. “Bølge”. Nu e primul cuvânt pe care încerc să îl învăţ. Dar tot ca ultima incompetentă mă simt. Aş învăţa norvegiana doar dacă viaţa mea ar sta atârnată de limba asta. Cât timp engleza mi-e apa în care înot cel mai bine, nu mă complic, aşa că promit că până mâine uit oricum ce au încercat să mă înveţe. Mereu fac aşa, ca să nu îmi ocup cu nimicuri mintea de şoarec intrat la apă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s