Ce mai voiam de la Norvegia / The last thing I wanted to do in Norway

*English version below

Am învăţat să schiez într-o parcare în pantă. Printre mai multe cămine studenţeşti. Fără maşini, slavă cerului, alfel nu ştiu dacă reuşeam să am timp să mă mai gândesc la sănătatea lor. Cum altfel să am grija lor dacă nu am fost în stare să am măcar milă de fundul meu? Sunt  şi două filmuleţe demonstrative mai jos, doar aşa, ca să îmi explic eventualele vânătăi pe care le-oi avea mâine.

Norocul meu e că am avut zăpadă din belşug care să-mi amortizeze căzăturile. Proaspăt depusă, aşa, ca după trei zile de nins într-una. Asta, plus un prieten norvegian răbdător care să îmi zică ce şi cum stau lucrurile (respectele mele, Esben Tipple). Ca să nu mă rup de-a dreptul în două când îmi fug schiurile unul într-o parte, altul în cealaltă, iar eu rămân suspendată într-un semi-semi şpagat dureros din care mai-ridică-te-dacă-poţi.

Photo0379
Hai c-am făcut-o şi p-asta

Chiar aşa. Cu asta cred că mi-am luat tot ce am vrut de la Norvegia asta. Dacă am reuşit să încalţ nebuniile astea şi să-mi mai şi placă, atunci jos pălăria, dragă ţărişoară, o să ai mereu un loc special bine plasat în inima mea.

Acum ca să tai tot romantismul ăsta în bucăţi, e nevoie de câteva explicaţii, sper să nu sune prea retardat pentru că am cunoştinţe minime în materie de schiat. Am fost îndeajuns de norocoasă încât să încerc două tipuri de schi. Adicătelea schi fond şi schi alpin. Diferenţa şade în drăciile pe care ţi le pui în picioare. Schiurile pentru fond sunt ceva mai lungi şi mai puţin late decât cele pentru cel alpin, şi au călcâiul mobil. Celelalte, pentru schi alpin, au ghetele fixe şi sunt mult mai grele, masive. La schi fond o iei la vale foarte repede, prinzi viteză extrem de uşor şi e mai greu să îţi ţii echilibrul, iar la cel alpin viteza e discutabilă, depinde de înclinaţia pantei/pârtiei. Asta aşa, ca exprimare de ultim prost în materie de schi, ruşine mie.

Cel mai greu e când:

–          ţi se încalecă schiurile într-un X imposibil din care mai-scoate-te-dacă-poţi;

–          simţi că te rupi în două dacă nu îţi apropii picioarele în secunda doi şi schiurile tot pe-a lor o ţin;

–          te simţi penibil când nu-ţi iese din prima să îţi fixezi drăciile în picioare;

–          cobori într-o fericire şi îţi dai seama că mai trebuie să şi urci înapoi;

–          cazi şi doare de vrei să ţipi;

–          îţi numeri vânătăile de începător a doua zi.

În fiecare an mă uit cu tata la competiţii de iarnă care implică schiurile. Recent am conştientizat că asta fac de foarte mult timp şi tot acum îmi dau seama ce mişto e şi că abia aştept să mă trântesc iar pe canapea în faţa televizorului deschis pe Eurosport. De acum nu mă mai uit în gol, cunosc măcar 1% din ce înseamnă a fi pe schiuri. Sau ştiu cum e să stai pe aceleaşi schiuri pe care stau ăia de mai şi împuşcă după o tură de schiat. Asta în cel mai de baltă limbaj. Dar stai că n-oi fi aşa limitată la creieri. Ştiu măcar că am zis de schi fond plus tir, care e egal cu biatlon.

Părtie de schi, Piatra Neamţ
Pârtie de schi, Piatra Neamţ

În altă ordine de idei, nu mai ocolesc pârtia din Piatra Neamţ de azi înainte. Că până acum nu am realizat, dacă tot o am deasupra nasului de ce nu profit de ea?

* pentru amuzament, filmuleţele promise mai sus:

https://www.youtube.com/watch?v=im7mYoUjKog

https://www.youtube.com/watch?v=BkB2EDsfagQ

 **********

I have learned how to ski in a parking lot. Slightly inclined. No cars, thank God, otherwise I wouldn’t have had enough time in order to think how to properly avoid them. I mean, how was I expected to do that, if in the same time, I wasn’t paying attention on what I have to do in order to literally save my ass? There are some demonstrative videos below,  so I can explain to myself tomorrow why I have so many bruises.

Lucky me I had enough snow in order to take up the bumps for my ass. Fresh and soft one, since it’s been snowing three days in a row. Lucky again for having a Norwegian friend (credits to Esben Tipple) who was patient enough in order to carefully take care of me. So I wouldn’t be alone when my skis would go crazy, one at the left side and the other one at the right, leaving me suspended in a strange position, almost impossible to get up from without falling.

Photo0379
Yes, I did it !

This is indeed the last thing I wanted to do here in Norway before leaving. If I’ve managed to put on those crazy things called skis for the first time in my life and actually get to  like it, then my respects, beautiful Norway, you will always have a special place in my heart.

Just to cut all this romantic atmosphere here in pieces, I need to give some proper explanations, I just hope it won’t sound so retarded, please keep in mind that I have minimal background in this ski thing. All I could say is that I was lucky enough to try two types of skiing. That would be cross-country skiing and alpine skiing. The difference is definitely when it comes about the skis. The first ones, for cross-country, are a little shorter and heavier than the alpine ones. Also, the speed is not as high as you can get with the alpine skis. But that depends entirely on the inclination of the slope. This is basic stuff I am saying here, correct me if needed.

It’s hard when:

–          your skis go crazy into an impossible X that you can’t get out from;

–          you feel like you will split in two if you don’t bring your legs closer to one another when your skis go each one in a different direction;

–          you feel awkward when you can’t fix the crazy things in your feet right from the very first attempts;

–          you go down on the slope happy as hell and then realize you have to go up;

–          you fell and it hurts like a bitch;

–          you count your bruises the next day.

I watch every year ski competitions with my dad. I recently remembered that I do this every winter and just now I realize I really feel like missing those moments when we simply lay on the couch in front of the TV, watching Eurosport channel. At least know I can slightly understand what I am watching there. Or I know for instance the feeling of being on the same skis that the sportives are having while skiing and shooting from time to time. Oh, c’mon, I am not that retarded for sure. I know what I am talking about here, it’s cross-country skiing + firing, which in the end it’s called biathlon.

10
My hometown, Piatra Neamt, Romania

To put things differently, we have a special arranged slope back in my hometown in Romania. It’s not that long (almost 1 km), but the inclination, I always said it’s too much for me, therefore I have never tried it. But after skiing in Norway, I am wondering now, why in the world haven’t I tried that anyway, since I still have that thing under my nose?

Just for fun, the videos promised above:

https://www.youtube.com/watch?v=im7mYoUjKog

https://www.youtube.com/watch?v=BkB2EDsfagQ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s