Bandaje noi peste răni vechi

ScreenHunter_123 Mar. 28 10.00Scriam în urmă cu un an și ceva despre Vanda, aici. Pe atunci, nu mă strângea stomacul atât de tare și nu anticipam golul ce aveam să-l simt în câteva luni, odată cu accidentarea ei. N-am chef să dezgrop morți și fapte de acum 1.000 de ani (chiar dacă în realitate sunt doar zece luni de atunci). Prost spus. În realitate nu aș vrea să pun alte bandaje pe răni vechi care se astupă greu. Am să încerc să n-o fac. Și nici nu aș vrea să îi fac orgoliul soră-mii să se urce până la Dumnezeu, de unde să uite să mai și coboare.

Scriu pentru că mi s-a adus aminte și încă nu am uitat. Povestea e încă acolo, în spatele nostru, încă își sădește rădăcinile și încă are consecințe.

Scriu din frustrare pentru sistemul peticit de la noi. Pentru competițiile la care participi, crezând că vei fi tratat cu profesionalism, dacă tot vorbim de sport de performanță. Scriu din ciudă pentru cei care au ochi să vadă și să surprindă doar ce momente vor ei. Și în rest se leagă la ochi cu eșarfa nepăsării, de le cade un om fix în față și nu au cum să probeze ce și cum s-a întâmplat. Dacă ar fi să vorbim despre un cros oarecare într-un județ oarecare, atunci aș sta cuminte în banca mea și nu m-aș rățoi degeaba în scris. Însă vorbim de o etapă de Grand Prix, o selecție pentru Campionatele Mondiale, la care se presupune că ar fi just să fie înregistrat, așa, ca să fie pe măsura numelui pompos.

Scriu fiindcă am chef să mă leg de oamenii care se gândesc doar la binele lor. Eu știu că egoismul poate fi bun în doze rezonabile, dar să calci de-a dreptul (la figurat și la cel mai propriu mod posibil) pe oameni, ca să avansezi bine-mersi și să iei un amărât de podium. Cum te simți tu, aia de loc I ce ai fost și te-ai bucurat de trei minute de glorie, când te uiți în urmă și vezi ce urme ai lăsat? Nu minute, nu ore, ci luni de recuperare. Ca mai apoi să urmeze ani de inactivitate în atletism. Ți-o fi bine? Sper că da. Eu îți dau voie să îți fie bine. Sper să nu îndrăznești să îți dai tu voie.

Scriu pentru că nu mai are cine să mă tempereze, la rândul meu. Pe mine cine mă repară? Am stins așa cum putut focul urii și al neputinței ce a mocnit în mamele mele, am potolit cât am știut zbuciumul soră-mii. Însă totuși, pe Vanda cine mi-o mai repară?

Advertisements

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s