Azi am ochii în patru

(Între noi fie vorba, în teorie am ochii mereu în patru, că deh, port ochelari de vreo şapte ani încoace)

April-fools-calendar-prank-day-1-april

***

Mă amuză ziua  asta. Toţi îşi născocesc capetele năstruşnice astăzi, în ideea că îşi vor găsi pe acolo vreo juma’ de idee de farsă, pe care s-o peticească şi lipească de vreunul mai slab de înger. Iar ăsta s-o înghită pe nemestecate, de nici n-are timp să se gândească, darămite să conştientizeze, că afară e 1 aprilie.

Recunosc, nu mă duce capul. N-am făcut în viaţa mea o farsă concretă, plină de haz şi pertinentă, care să pună în încurcătură pe cineva la început de aprilie. Unu, pentru că nu am imaginaţie în sensul ăsta. Doi, fiindcă nu îmi place să îmi investesc energia în ceva care mai apoi mi se sparge eventual tot mie în cap. Trei, pentru că e prea clişeu, lipsit de originalitate şi complet previzibil.

Să ne înţelegem. Nu descurajez o păcăleală bună. O gust, râd sau plâng de mă prăpădesc (în funcţie de tematica abordată), ne strângem mâinile şi mergem mai departe.

Mai rău e că nu mai cred, orice mi s-ar întâmpla azi, spre nefericirea celor care au totuşi gânduri glumeţe. Au avut grijă alţii înainte să mă facă să cred (Doamne, ce naivă nevinovată sunt!) tot ce le-a trecut mai nebunesc prin cap.

Dacă nu ştiaţi, am, ca exemplu, vreo două fiice vitrege pe undeva prin Italia. Ş-un iubit c-un frate geamăn, de îi încurc mai mereu. Urşii sunt blânzi ca o pisică domestică şi stau la alintat. Şi câte şi mai câte n-a crezut Ana.

Aproape că scrie „Păcăleşte-mă” la mine în frunte.

Prin urmare, astăzi sunt mai atentă (am dubiile mele în privinţa asta). Mai atentă ca în oricare altă zi (insist, totuşi). Ba chiar dau muzica din căşti mai încet ca să aud maşinile din jur. Azi nu mă atinge nimic. Nici maşinile, nici farsele. Sau cel puţin aşa mi-am propus.

Sursă imagine: geniusquotes.net

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s