Ce să nu faci cu picioarele în tren

Se ivesc zorile. Poate așa mai tac luminile astea sălbatice cu care am purtat un război tăcut toată noaptea. Chiar și cu ochii închiși, nenorocitele astea de becuri din trenurile ăstora de la CFR tot nu mi-au dat pace. Șapte sunt de toate în perimetrul meu. Normal ar fi opt, dar unul a pocnit peste noapte. “Poc” și a tăcut, nemernicul, măcar de s-ar fi luat toate după el. Așa nu mă mai dureau ochii acum, orbi și ei îndeajuns și ascunși după ochelari de vreo șapte ani încoace.

Photo 09-05-14 05 24 40Pe cucoana din fața mea nu au deranjat-o luminile. Încă doarme netulburată, afară e Ploiești iar ea e comodă și descălțată pe cele două scaune dinaintea mea încă de la ieșirea din Iași. Eu nu știu care e treaba cu descălțatul în tren, însă mi se așterne ca un laitmotiv în fața ochilor de fiecare dată când plec la drum lung. Ultima dată, altă madamă descălțată ședea comod cu picioarele încălțate cu cele mai splendide șosete fix pe trolerul meu îmbuibat cu haine groase de Norvegia. Azi nu am bagaj și nici nu plec din țară, dar drumul până la București cu trenul mi-a oferit deja-vu-ul de care nu prea aveam nevoie la început de zi.

Mă amuză și sunt calmă, nu fac mișcări bruște. Nu aș vrea să o trezesc. Cine știe pe unde își poate tolăni la nimereală picioarele, după așa un somn lung poate vrea să le întindă. Promit însă că dacă ajung la mine în poală ripostez . Toate ca toate. Dar am picioare mai lungi ca dânsa. Unde mai pui că mai sunt dotată cu un toc considerabil. Dacă tot se vorbește atât de război în jurul meu măcar să învăț să mă lupt cu armele din dotare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s