Inelul şi logodna, baba şi mitraliera

10735703_837732866272089_1609746987_n
“Uninterested, leave me the fuck alone” sign

Port un inel pe inelarul de la mâna stângă. Mi l-am făcut cadou la un moment dat şi la dreapta nu se potriveşte lângă un alt inel. Prin urmare ai zice la o primă vedere că sunt logodită.

Ceea ce nu mă deranjează deloc. Ţine din start băgăcioşii în seamă la distanţă. Un fel de ” back the fuck off, she’s definitely taken”.

Eram însă azi în autobuz lângă un cuplu de romi care ţineau fiecare câte un copil în braţe. Gemeni, cred că aveau cam un an.

Mă uitam insistent. Veşnica mea fixaţie. Iubesc copiii.

Aflu imediat că sunt nebotezaţi. „Doamnă, avem nevoie să fie botezaţi, aţi ajuta mult dacă aţi vrea să le fiţi naşă”.

Wait, what?

Sunt şocată, dar reuşesc cumva să răspund : „Da, mă scuzaţi, dar nici nu vă cunosc, şi în plus, sunt studentă, nici nu aş avea cu cine…”

“Păi cum, că sunteţi măritată…”

În mă-sa de inel, acum ce mai zic? Na, mai scoate-te, nu mă aşteptam la aşa o perspicacitate. Am ieşit boţită din situatie, e drept. Am bolborosit ceva în grabă şi m-am deplasat mai încolo. Făcusem o greşeală din start că îmi dădusem căştile jos din urechi, de presupusul meu inel de logodnă ce să mai zic?

Eu şi magnetul meu către copii. Încă un semn că sunt prea tânără pentru aşa ceva. Enjoy your life first, young lady!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s