Nu-i dracul așa de drac

Aveam o groază în ceea ce privește băncile până nu demult. Băncile și farmaciile, ieșite ca ciupercile după ploaie și aliniate unele lângă altele pe bulevarde, de nici nu știi unde să intri în caz că ai nevoie de ceva.

De când am fost însă nevoită să îmi fac primul credit din viața mea, odată cu plecarea în State, groaza s-a domolit. N-o fi dracul așa de negru și dacă știi exact ce vrei și pentru ce aplici, te poți folosi bine de o bancă pentru a ajunge acolo unde vrei.

Acum, n-am să zic că am scăpat în totalitate de ea. Încă o am, în mare măsură. Economia nu mi-a plăcut, prin urmare mă declar bătută în cap la treburi din astea bancare și financiare. Păi da, mă depășesc, trist, știu. Pur și simplu nu merg rotițele în direcția aia. N-aș ști să îți spun ce sunt alea credite nebancare decât super-superficial, eventual după ce citesc juma’ de oră despre ele. Credite online ște tot prostul că e posibil să faci, hai că asta n-a fost grea.

Foarte util și pe înțelesul meu mi se pare un calculator de rate. Să știi din start ce și cât vrei, unde te situezi. Acum, fiecare cu cât de mult îl doare portofelul. Nici să te afunzi în datorii n-ar fi ok, deși sunt sigură că nu tre’ să citești pe undeva ca să știi asta de la sine. Trebuie doar să știi să te interesezi bine înainte de a face vreun pas în direcția asta, mai ales dacă ești ca mine total analfabet în limbajul băncilor.

ScreenHunter_202 Jan. 13 14.15

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s