Închide cartea, îmbracă-te, fugi

SAM_1420
Cartea mă face să vreau să fug

Mănâncă, roagă-te, iubește. Asta citesc acum. Abia aștept să revin cu un update după ce o termin. A doua oară.

Până una alta, trebuie să spun că acum, spre deosebire de prima dată, îmi vine să o închid la fiecare două pagini. Femeia asta (Liz Gilbert, autoarea), e nebună. Mă face să vreau să fug în lume. Și nu oriunde, ci în Italia. God, parcă îmi spune „pleacă într-un city break la Roma” să te regăsești, să te împaci cu tine

Nu zic de Roma complet întâmplător. Cartea e construită pe trei mari părți. Italia, India și Indonezia. Tipa își povestește aventura personală în cele trei țări în care s-a căutat și s-a regăsit, după un lung divorț și o viață zbuciumată la New York.

Eu abia am terminat cu primul I, și tocmai eu, aia de urăște Italia, mă gândesc să îmi planific cât de curând, cel mai probabil în următorii doi ani, o escapadă la Roma. Cea mai grea parte, hotărâtul, tocmai a trecut. Rămâne să intru pe http://www.aerotravel.ro/city-break/ și treaba e rezolvată.

bilete-avion-general
Că tot am dor de ducă zilele astea…

Până să plec mă întorc la carte. Știu că e comercială, vândută în n limbi și mai știu eu ce vrăjeli care nu mă interesează la ora asta. Îmi dă aripi să plec și să descopăr și eu, dar cel mai important, mă liniștește. Liniștea, în zbuciumul ce mă caracterizează în perioada asta, e probabil cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla fix în momentul ăsta.

Că tot am dor de ducă zilele astea, nu există oare o carte care să spună, la modul cel mai subtil posibil, vizitează Barcelona? E un alt oraș pe care vreau să ajung să-l văd, dar am un tremurici când mă gândesc la el. Nu întreba de ce, probabil aglomerația, habar nu am. Oricum ar fi, sănătoasă să fiu și să am un braț de care să mă sprijin în peregrinările mele. Jur că nu-mi trebuie mai mult de la viață.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s