Nimic. Asta ai de făcut

Dacă mă uit peste umăr, în urmă, la anul ce tocmai a trecut, mă strânge în spate.

Dacă mă uit peste umăr, în urmă, la anul ce tocmai a trecut, îmi vine să îmi dau o palmă.

Dacă mă uit peste umăr, în urmă, la anul ce tocmai a trecut, măcar am avut ce învăța de la el.

***

e6f71cf05221c9af3cad143c450ca7aaTimpul ne e cel mai bun aliat și cel mai bun dușman. Timpul vindecă răni, acoperă găurile trecutului și clătește vechi greșeli ce ne macină. Toate se rezolvă în timp. În paralel, trecerea rapidă a lui te șochează, te sperie, pentru că îți deschide noi situații, noi orizonturi, la care ești nevoit să te adaptezi din mers. Dacă trece prea ușor și tu vrei să ajungi în punctul X cât mai repede, să te ții bine pe poziții. Ai de așteptat.

Oricum o dai, cu timpul ăsta nu poți să te porți decât cu răbdare. Dacă vrei să curgă în favoarea ta, lasă-l să-și facă treaba. Dacă vrei să curgă cât ai spune „treci naibii mai repede că nu mai pot să aștept”, atunci nu te mai gândi la el și din nou, lasă-l să-și facă treaba.

Practic, nu ai nimic de făcut. Dă-i pace, nu e o rană veche pe care să o zgândărești mereu. Iar dacă cea mai mare pasiune a ta sunt ceasurile marca Fossil sau ceasurile Guess de damă, atunci cumpără-le doar pentru design și pentru clipa prezentă. Holbează-te la acele alea atât cât să vezi cât e ceasul și nu te afunda printre orele și minutele dintr-un trecut îndepărtat sau dintr-un viitor imprevizibil.

Știu, e greu și nu e ca și cum intri pe magazinul Secundar.ro și îți cumperi de acolo răbdarea și timpul necesar. Am vrea să fie atât de ușor. La ce e bună viața însă dacă nu îți dă și puțin de furcă?

Sursă foto: Pinterest

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s