Sistemul lu’ pește prăjit

E greu să îți abții în înjurăturile de fiecare dată când ești trimis de la o ușă la alta, ca de la Anna la Caiafa, că deh, altfel nu se pot rezolva problemele în scumpa țărișoară.

E greu și să te abții și să nu spui într-una că „Îmi e silă de tine, dragă țară, abia aștept să îmi dau singur un șut în fund și să zbor de pe meleagurile tale”.

Dar vine un moment când le faci și p-astea. Pentru că ușile la care bați inutil, pentru a ajunge fix acolo de unde ai plecat, o să ți se tot deschidă în silă. Ca și cum oamenii ăia nu sunt acolo pentru a te ajuta pe tine, student bugetar cu acte în regulă. Păi da, că nu ești ultima verigă din lanțul trofic ( așa ar părea, la cum își pironesc ochii pe tine). Nu ești un parazit care ar bate aiurea pe la uși ca să se afle în treabă.

Ești unul pe care nu îl încălzește prestigiul universității vieții. Unul care vrea să își termine treaba și să o ia la fugă cât mai departe, cu sau fără diplomă în dinți. Unul care era entuziasmat în urmă cu trei ani de noile uși care se deschideau în fața sa, dar care are nevoie de un moment de respiro ca să își ia din nou curajul în dinți de fiecare dată după ce și-l adună de pe jos în bucăți.

Oare de ce te simți ca spălat pe creieri după ce termini școala?

MjAxMi05MDlhMWNkOGRkNmE0NWNl

Sursă foto: someecards.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s