Americanii-s de vină, până-n măduva filmelor

Recunosc, americanii şi filmele lor m-au făcut la psihic.

Opţiunile mele de călătorie au foarte multă legătură cu ceea ce mi-au aruncat ei sub ochi prin serialele pe care le-am urmărit. Altfel spus, până acum am ales să îmi plimb geanta de voiaj fix în funcţie de ce mi-au vândut ei.

DSC_0655
Seattle

Păi dacă am văzut Grey’s Anatomy, în care au aruncat la greu imagini cu un Seattle aglomerat, plin de viaţă, în care urlă sirenele de ambulanţă la fiecare minut, ce am făcut când am avut de ales locul exact în care să-mi petrec vara în State? Exact, am făcut tot posibilul să ajung în locul care mi-a fost indus pe parcursul a n sezoane. Sigur că ştiam că serialul nu a fost filmat acolo. Nici măcar nu ştiu de ce producătorii au vândut imaginea Seattle-ului, când el e filmat mai mult de 90% în Los Angeles. Cert este că psihicul m-a făcut şi am vrut să fiu acolo.

În continuare cred că filmele şi serialele americane de îndobitocesc.

nujn

Aflată pe vaporaşul care ne ducea pe Liberty Island, în Manhattan, New York, mă holbam în gol la spaţiul verde din faţa Statuii Libertăţii şi mă aşteptam în fiecare secundă să îi cadă capul ăsteia la picioare, exact ca în nu ştiu ce filme cu atentate sau cu Apocalipsa. For the record, nu, capul n-a căzut, dar eu tot umblam ca aeriană, aşteptând vreun atac fatal asupra Statuii.

Între timp am reuşit să văd Prison Break. Deja începe să se formeze un automatism şi îmi îndrept atenţia, exact ca ochiul lui Sauron, fix înspre Chicago. Pentru că, desigur, mi-au stârnit curiozitatea. Aproape că pot să vizualizez atmosfera de furnicar veşnic ocupat, genţile office sau genţile de firmă perindându-se grăbite pe la picioarele zgârie-norilor.

Acum, am auzit că Suits e bun şi am noroc că e filmat în New York, ca să îmi lase mintea în pace şi să nu o mai stârnească, să hălăduiască aiurea pe coclauri. Aşa că l-am pus să se descarce. E nevoie de o mică pauză de la toată manipularea asta americănească.

Advertisements

2 Comments Add yours

  1. Laura says:

    Suits e yum yum. Adică Patrick Adams e Yumyummm.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s