Translator de ocazie pentru rromi și poliția aeroportului

Hainele. Gesturile și apucăturile. Le știu.

IMG_0554
Grup de rromi pe aeroportul din Charleroi, Belgia

Oamenii sunt însă șocați când văd o tânără țigăncușă culcând un coș de gunoi în mijlocul aeroportului și scormonind prin el. O văd cum își târâie fustele până în pământ, încălțată în niște șlapi roz de cauciuc, cu șosete flaușate și nu sunt șocată. Păi de ce aș fi? Nici măcar nu mă străduiesc, de ochii lumii, să par intrigată.

Un copil îl trage pe taică-su de mânecă și îl face atent. Un  grup de tineri aflați la intrarea în aeroport se holbează de-a dreptul. Eu îmi dau muzica mai tare în căști și urmăresc micuța vedetă îndepărtându-se de coș. Nu o satisface nimic.

Mirosurile. Limba. Le știu

În urma ei, ca de nicăieri, apar cu toții. Ca o turmă. Majoritatea sunt tineri sau foarte tineri. Chiar dacă nu îi observi din prima, îi auzi și îi simți după miros. Întreabă, cine știe în ce limbă, de prețurile din aeroport. Fac gălăgie. Se simt în centrul atenției și le place.

Sunt conduși de câțiva adulți zăpăciți, ale căror minime cunoștințe în franceză se rezumă, după câte se pare, la un  joc de mimă (aici avem ceva în comun).

Nu durează mult și se grupează cu toții (să tot fie vreo 20), în jurul a doi polițiști care îi întreabă de sănătate. Aud cum încearcă să le explice că abia au aterizat și că vin de la București. Că au escală. Că nici măcar nu știu unde sunt. Că i-a păcălit agenția de acasă. Că au zbor abia mâine dimineață înspre Portugalia.

Țigănimea se strecoară rapid pe ușile aeroportului la vederea armelor poliției

IMG_0555
Grup de rromi pe aeroportul din Charleroi, Belgia

Polițiștii ridică din umeri și încearcă și ei să le mimeze un „Afară”, dar nu le iese. Cer întăriri, dar pe lângă cele patru puști (sau ce drăcovenii de arme ar avea ăștia pe aeroport) care apar la scurt timp, nu vine niciunul care să știe vreo boabă de română. Logic.

Jumătate din tovarășii mei de limbă își iau tălpășița, se strecoară rapid pe ușile aeroportului la vederea armelor. Cei rămași gesticulează în continuare. Mima asta nu mai e amuzantă iar lumea se fâțâie în scaune de curiozitate.

„The same freakin’ language. We’re just not the same.”

M-am adresat polițiștilor când mi-a fost clar că niciun alt român n-o să se ridice (mai erau ca mine care așteptau, îi ochisem  din avion). Când am văzut că polițiștii dau semne de nerăbdare. Și cel mai plauzibil, pentru că mă plictiseam și voiam să împrăștii mirosul.

„Vă pot ajuta cu traducerea.” Ambele părți par ușurate. Îmi lămuresc într-un final tovarășii veniți de la Otopeni că nu pot rămâne peste noapte în aeroport.  Că se pot întoarce mâine fără probleme, cu trei ore înainte zborului.

„De ce, domnișoară?”

„Because that’s why there are hotels around the airport, for large groups like these to  stay there while waiting. This airport (n. red. Brussels South Charleroi Airport) is just too small for everyone to spend the night here” Le traduc. N-au bani.

„That’s not our problem”, logic, vine răspunsul poliției. N-au cum să petreacă noaptea la hotel. Au să sprijine zidurile clădirii pe dinafară și au să ridice sprâncene, nasuri, indignări din partea oamenilor care n-au răbdare sau înțelegere să le dea. Sunt prea extratereștri pentru ochii lor. Pentru ochii mei, sunt banali. „Mda, am dat iar de un grup de țigani pe unde am ajuns. Boring.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s