Cum îți măsoară Google pașii

Nu pot să mai plec pe undeva în lumea asta fără să las o urmă după mine: un hasthag aruncat în grabă pe Twitter, o locație precizată pe Instagram sau Facebook sub vreo poză, un oricât de mic de semn că sunt acolo, oriunde în altă parte decât România.

Chiar de n-aș vrea să se afle pe unde sunt, uit serviciile de localizare de la Messenger deschise, fac pe dracu’ în patru și tot mă dau de gol.

ScreenHunter_266 Mar. 01 20.24

“@Ana Sipoș, am căutat pe net #OrcasIsland și am dat de profilul tău din prima”, suna un tweet pe la începutul verii. Abia pusesem piciorul pe pământ american și deja apăream în feed pe Twitter printre cei care își canalizau micro-mesajele pe un palier vizitat doar de împătimiți ai insulei.

Dacă tragi o ocheadă pe Google, ești peste tot pe unde ai călcat și ai avut telefonul deschis. Și ești cu atât mai vizibil în timp cu cât te afunzi în hățișul aplicațiilor care îți fură ochii și te îmbie să mai postezi câte ceva descoperit prin drumețiile tale peste hotare.

ScreenHunter_265 Mar. 01 20.06Când eram mică, îmi imaginam mereu că Dumnezeu are o hartă cu vedere de sus cu pașii fiecaruia dintre noi, cu locurile pe care le-am văzut și lucrurile pe care le-am făcut.

Am crescut odată cu tehnologia și am aflat între timp că diferitele platforme pe care le folosim ne adună pașii și ne întocmesc, adițional profilului, o mapă de toată frumusețea care denotă subliminal ce tare ești tu, de îți gâdilă subtil orgoliul.

Suntem expuși. Pardon, ne expunem singuri, cu mânuța noastră, postând o poză inocentă de pe nu știu unde. Să nu rămâi șocat apoi că Google ți-a păstrat și arhivat fiecare pas, chiar dacă tu l-ai și sters ulterior. Nein, amigo, ce-ai postat, postat rămâne. E un altfel de Dumnezeu și nea Google ăsta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s