(Nu) Lăsați copiii să fie pe Facebook!

Nu știu alții cum se simt la douăj’ doi de ani când intră pe Facebook și au timeline-ul plin cu poze de prunci de-ai oamenilor cu care mai ieri copilăreau prin fața blocului. Dar eu mă lupt din greu să nu cred că e ceva în neregulă cu mine. Sau cu ei.

ScreenHunter_544 May. 02 01.08Cu alte cuvinte, e dificil să rămân neutră uneori în ipostaza asta. Una vreau eu, alta vor ei, asta pot înțelege. Și să nu mă înțelegeți greșit, iubesc copiii, (DA!, deși nu mulți știu asta). Însă tot mă trezesc cu  câte un mindfuck câteodată când, pierzând legătura cu un ics sau o icsă, aflu de pe Facebook că între timp și-a pus pirostriile, s-a interesat (sau nu), despre contraceptie (link http://www.planificaneprevazutul.ro/quiz-sexualitate-si-protectie/ ) și a și avut vreme să se decidă ce poze să reverse cu pruncul pe Social Media.

E puțină ironie la mijloc, pentru că eu una nu mi-aș expune atât de mult odorul încă de mic. Sunt eu destul de obsedată de mediul online și îmi dau seama că n-ar fi sănătos să-l afund și pe el în hățișul ăsta. În rest, nu am nimic cu populatul planetei, atâta vreme cât asta e ceea ce și-a dorit omul, un bebel frumos și drăgălaș (ăștia mici mă copleșesc mereu, uite alt motiv pentru care nu aș mai vrea să văd atâtea poze, mă topesc în spatele ecranului!)

Mă lupt eu ce mă lupt cu dușurile astea reci, dar până la urmă îmi dau seama că nu e nimic în neregulă nici cu mine, nici cu ei. Unde mai pui că pe Facebook am și prieteni ca mine, fără gânduri de familist timpuriu, așa că balanța se echilibrează cât de cât.

tumblr_n27to0hyDB1snexhzo1_1280Încă suntem destui la douăj’ doi de ani care se gândesc doar la călătorii, la ce țoală să arunce diseară pe ei, la cum să fie cât mai curajosi si mai încrezători (link http://www.planificaneprevazutul.ro/sex-appeal-ul-se-invata/ ) și mai știu eu ce alte nebunii (superficiale, ar spune unii), pentru a ne umple timpul. Om ajunge și noi la scutece  și plimbări cu căruțul prin parc, dacă nu ne decidem totuși prea târziu.

Până atunci, îmi antrenez psihicul cu postările de pe Facebook. Să curgă pozele cu prunci, fraților, dacă asta vreți, eu mă delectez în voie. Aveți copii frumoși, să vă trăiască!

Surse foto: planificaneprevazutul.ro, tumblr.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s