De ce merită să fii cu capul în nori. La propriu

Parachuting, or skydiving, is the action sport of exiting an aircraft and returning to Earth with the aid of gravity, then slowing down during the last part of the descent by using a parachute.

În traducere liberă, skydiving-ul (săritul cu parașuta, deși în română desigur că nu sună la fel), e o chestie dementă. Încerc de ceva vreme să îmi caut cuvintele pentru a exprima cât mai bine ce simți înainte, în timpul sau după zborul și saltul propriu-zis.

Sper să reușesc.

ScreenHunter_609 Sep. 11 10.05
De nebunie nu ducem lipsă

Cea mai înfricoșătoare parte a săritului cu parașuta e semnarea contractului cu firma care te ajută. Practic, îți asumi orice se întâmplă în aer. Faptul că instructorii sunt și ei oameni și pot greși, faptul că avionul în sine e o mașinărie care da, te poate lăsa la greu. În aceeași ordine de idei, se întâmplă ca parașutele să nu se deschidă, solul e tare de tot iar înălțimea e mare de îți îngheață creierii ( 5.600m, în cazul meu ). Erau vreo opt pagini de contract, fiecare parte mai descurajantă ca alta. Dacă ai trecut de ele și le-ai semnat cu brio, ți-ai luat de-a dreptul o piatră de pe inimă.

ScreenHunter_610 Sep. 11 10.07
La buza avionului, adrenalina ia locul aşteptării

Cea mai mindblowing parte este aceea în care te afli la buza avionului şi urmează să îţi dai drumul în cap. De la sol, când îţi imaginezi asta, ai impresia că o să îţi explodeze inima în tine de frică. Acolo sus, înainte de a fi în gol, nerăbdarea şi adrenalina iau locul oricăror gânduri legate de frică. Am fost întrebată ce am simţit în primele secunde de după ce ai sărit: e un fel de eliberare amestecată cu un soi de adrenalină ciudată.

M-am gândit la toate zborurile cu avionul pe care le făcusem până atunci şi la cât de fascinant e să fii dincolo de ferestre, de data asta, cu aerul şi presiunea răvăşindu-ţi faţa: se simte bine.

Cea mai nebună parte a experienţei în sine e cea care vine imediat după săritură şi înainte de deschiderea paraşutei. Căderea liberă te face să te întrebi la fiecare secundă dacă ceea ce trăieşti şi simţi e adevărat.

ScreenHunter_621 Sep. 11 10.10
What the hell am I doiiiiiiiiiing?

Sunt momente în care pui la îndoială multe: de la facultatea ta mintală (ce naiba faci şi unde eşti?), paraşuta (te rogi în gând să nu fii unul din cazurile alea în care cei care sar se turtesc de pământ – morbid, ştiu – pentru că ceva nu a mers iar paraşuta e defectă), capacităţile instructorului (deşi dacă face skydiving de 25 de ani, îţi dai două palme şi îţi trec semnele de întrebare) şi până la capacitatea de a respira (de departe, cea mai dificilă parte la aşa altitudine, în cădere liberă).

Cea mai aiurea parte a experienţei mele se leagă de momentele de după deschiderea paraşutei. Cei cu rău de mişcare pot simţi că stomacul nu îi ajută, după încetarea căderii libere şi începerea plutirii efective până la sol. Nu e nimic grav şi depinde de la o persoană la alta, însă te poţi aştepta ca schimbările rapide de altitudine şi mişcările bruşte să îţi ofere câţiva fluturi în stomac. Şi nu, nu-s de ăia pictaţi în roz şi inimioare, a îndrăgosteală.

ScreenHunter_630 Sep. 11 10.13 Nu în ultimul rând, cea mai clişeistică parte a săritului cu paraşuta e aceea în care toţi invidiază instructorii pentru cât de e cool şi fascinant e „biroul” lor.  Ca şi în cazul însoţitorilor de bord, pe care îi cred de-a dreptul chinuiţi de fusurile orare şi de presiunea de la altitudine, de nevoile celor din avion şi de faptul că trebuie să fie amabili şi săritori la orice oră, la fel cred şi despre instructorii de skydiving. Spotty, spre exemplu, instructorul meu, face skydiving de 25 de ani. În cele mai aglomerate zile, face şi câte opt-zece salturi. Înmulţit cu cinci zile pe săptămână, well, n-am fost bună la matematică, dar dacă e să calculezi şi să te raportezi la 25 de ani, îţi dă cu virgulă.

Spotty m-a întrebat când am ajuns la sol dacă aş vrea să mai sar în viaţa asta şi i-am spus că da. Previzibil. Odată ce ajungi să cunoşti sentimentul, practic ce vrei în plus sunt alte şi alte locuri sau oameni noi alături de care să sari, pentru că inevitabil, adrenalina e aceeaşi cam peste tot. Sau cel puţin aşa mi s-a spus. Rămâne de văzut. De sărit. De experimentat. Merită.

11997973_1006088339436540_1223644558_n
Nailed it!
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s