Apusul toamnelor de altădată

„Când eram mici, de fiecare dată când ştiam că vara se apropie de sfârşit, ne apucau smiorcăielile.”

1 septembrie venea întotdeauna sumbru şi ameninţător şi arunca asupra noastră un val de dezamăgire şi frustrare. Uram să vedem ultimele zile de vacanţă scurgându-se cu uşurinţă şi le număram întocmai ca un condamnat la moarte, aşteptându-le ca pe o sentinţă greu de primit: şcoala venea din nou.

Fraţii sau prietenii mei urau venirea şcolii din varii motive, dar cel mai important era că odată cu toamna, orele de joacă în faţa blocului se scurtau inevitabil, până când se risipeau printre frunze, penare, caiete şi umbrele.

Eu uram venirea toamnei pentru că îmi distrăgea atenţia şi mă trimitea în bancă, printre colegi prea energici pentru mine. Eu nu mai aveam timp de romanele mele şi de cititul până târziu (aşa mi-am stricat ochii de mică, deşi mamaia ne tot repeta, şfichiuind un deget în aer: „calculatorul, bată-l să-l bată!”)

Abia la liceu venirea toamnei nu mă mai speria. Abia la liceu mi-am rafinat gusturile în privinţa lecturii şi nu mai citeam alandala, tot ce prindeam în mână. Abia la liceu, aveam cap şi energie în aşa fel încât să ştiu să îmi împart timpul. Şi abia la liceu, găsisem oamenii care să mă inspire şi să îmi alimenteze mereu lista cu cărţile „în asteptare”: profesorii. Liceul nu a fost cimitirul tinereţii mele, ci un izvor constant de cunoştinţe pe care le-am înmagazinat de multe ori fără să îmi dau seama, de am realizat abia prin facultate ce bine îmi prindea să ştiu fără să mă duc pe Google (cu limitările de rigoare). Profesorii de dinainte îşi făcuseră treaba bine, în aşa fel încât profesorilor din facultate nu le-am dat niciodată prea multe bătăi de cap.

12047674_1014042601974447_2008128087_n
Uitându-mă în urmă, la anii mei de şcoală, sunt recunoscătoare

Uitându-mă în urmă, la anii mei de şcoală, realizez că cel mai mare noroc al meu a fost faptul că am iubit mereu să citesc. Cititul e baza pe care am aşezat sau pe care i-am lăsat pe alţii să aşeze mai departe: cunoştinţe, lecţii de viaţă, inspiraţie, informaţie. Uitându-mă în urmă, la anii mei de şcoală, sunt recunoscătoare. Am învăţat de la oameni frumoşi şi valoroşi.

Când eram mici, de fiecare dată când ştiam că vara se apropie de sfârşit, ne apucau smiorcaielile.

Acum că sunt mare, de fiecare dată când vara se apropie de sfârşit, mă apucă nostalgiile.

Sursă de inspiraţie (deschidere text):  hazaparu.wordpress.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s